Umbra datoriilor: Povestea unei mame și a fiului său pierdut

— Mamă, trebuie să-ți spun ceva, dar te rog să nu te superi pe mine…
Vocea lui Vlad tremura la capătul firului, iar eu, cu sacoșele grele în mâini, am simțit cum mi se scurge sângele din obraji. Nu era genul de copil care să dramatizeze. De fapt, Vlad fusese mereu cel responsabil dintre cei doi băieți ai mei. Dar în ultimul an, ceva se schimbase. Nu mai venea acasă la fel de des, nu mai răspundea la telefon, iar ochii lui păreau mereu obosiți și goi.

Ne-am întâlnit în bucătărie, la masa veche din lemn pe care o știa încă din copilărie. El s-a așezat cu spatele la fereastră, lumina de toamnă tăindu-i chipul în două: jumătate copilul meu, jumătate un străin.

— Am niște probleme… financiare. Mari. Nu știu cum să le rezolv fără ajutorul tău.

Am simțit cum mi se strânge inima. Am vrut să-l iau în brațe, dar m-am abținut. Vlad nu mai era copilul care venea plângând după ce cădea cu bicicleta. Era bărbatul care nu-și putea privi mama în ochi.

— Cât de mari? am întrebat încet.

— Treizeci de mii de lei… poate chiar mai mult. Am făcut prostii, mamă. Am încercat să le rezolv singur, dar nu mai pot.

Nu mi-a spus atunci adevărul. Mi-a spus că a investit prost într-o afacere cu un prieten. Că a vrut să facă bani rapid, să nu mai depindă de nimeni. Că totul s-a prăbușit peste noapte și că prietenul l-a lăsat baltă. L-am crezut. Pentru că era fiul meu și pentru că nu voiam să văd adevărul.

În noaptea aceea n-am dormit deloc. M-am gândit la toate sacrificiile făcute pentru el și fratele lui: serile când coseam la lampă ca să le pot cumpăra haine noi, zilele când mergeam pe jos la serviciu ca să le pun ceva mai bun pe masă. Și acum, când ar fi trebuit să mă bucur de liniște, mă trezeam din nou în mijlocul furtunii.

A doua zi am mers la bancă. Am semnat hârtiile cu mâna tremurândă, simțind că fac pact cu diavolul. Dar pentru Vlad aș fi făcut orice. I-am dat banii și l-am privit cum îi strânge la piept, cu ochii umezi.

— O să-i dau înapoi, mamă. Promit.

Au trecut două luni și Vlad a dispărut din nou. Nu răspundea la telefon, nu venea acasă. Într-o seară, a venit fratele lui, Radu, cu fața întunecată.

— Mamă, trebuie să vorbim despre Vlad. Am aflat că are datorii la niște oameni periculoși… Nu e vorba de afaceri proaste. E vorba de jocuri de noroc.

Am simțit cum mi se rupe sufletul. Toate piesele s-au potrivit brusc: privirea pierdută, minciunile, disparițiile. M-am prăbușit pe scaun și am plâns ca un copil.

— De ce nu mi-a spus? am șoptit printre lacrimi.

— Pentru că îi era rușine… și pentru că știa că o să-l ajuți oricum.

În zilele care au urmat, am trăit ca într-un coșmar. Banca mă suna aproape zilnic pentru rată. Salariul meu de contabilă abia acoperea cheltuielile casei și medicamentele pentru tensiune. Prietenii mă întrebau de ce sunt mereu abătută, dar nu aveam curaj să le spun adevărul. Cum să recunoști că propriul tău copil s-a pierdut în lumea asta murdară?

Într-o seară târzie, Vlad a apărut la ușă. Slăbit, neras, cu ochii roșii.

— Mamă… am nevoie de ajutor din nou.

Am izbucnit:

— Nu mai am ce să-ți dau! Am luat credit pentru tine! M-ai mințit! Unde sunt banii?

A izbucnit și el în plâns:

— Nu știu… Nu pot să mă opresc! Am încercat… dar când pierd totul, simt că trebuie să recuperez… și pierd iar…

L-am ținut în brațe mult timp. Pentru prima dată după ani buni, am simțit că Vlad e din nou copilul meu speriat.

A doua zi l-am dus la un psiholog specializat în dependențe. A fost greu — pentru el și pentru mine. Fiecare ședință era o luptă cu demonii lui și cu rușinea mea de mamă care n-a văzut semnele la timp.

Radu a fost stâlpul nostru în perioada aceea. Ne-a ajutat cu bani pentru ratele la bancă și a stat lângă fratele lui când eu nu mai puteam.

Au trecut doi ani de atunci. Vlad încă merge la terapie și are zile bune și zile rele. Eu încă plătesc creditul și încă mă trezesc noaptea cu inima strânsă de griji.

Uneori mă întreb: unde am greșit? Ce puteam face altfel ca mamă? Dar poate că nu există răspunsuri simple…

Poate că mulți dintre voi ați trecut prin ceva asemănător sau cunoașteți pe cineva prins în ghearele dependenței. Ce ați face voi dacă ați fi în locul meu? Cum ai putea salva pe cineva drag fără să te pierzi pe tine însuți?