„Cine Ești Tu, De Fapt? Avem Doar o Bunică Care Își Vede Nepoții la Două Zile”: Nici Măcar Nu S-a Deranjat să Vină la Ziua Lor de Naștere

Liliana stătea la masa din bucătărie, privind la tortul de ziua de naștere neatins. Lumânările se topiseră de mult într-o băltoacă colorată de ceară, iar baloanele odată vibrante acum atârnau moale de tavan. Fiicele ei, Genoveva și Valentina, se culcaseră cu ore în urmă, entuziasmul lor pentru ziua respectivă transformându-se în dezamăgire.

Trecuseră opt luni de când soacra Lilianei, Carmen, vizitase ultima dată. Deși locuia la doar câteva străzi distanță în același oraș aglomerat din București, Carmen nu făcuse niciun efort să-și vadă nepoatele. Niciun apel, niciun mesaj, nici măcar o simplă felicitare de ziua lor. Liliana nu putea înțelege. Nu avea nevoie de prezența lui Carmen pentru ea însăși, dar să vadă fețele fiicelor ei luminându-se de bucurie ori de câte ori bunica lor le vizita era ceva ce prețuia profund.

„De ce nu mai vine bunica pe la noi?” întrebase Genoveva mai devreme în acea zi, cu ochii mari și căprui plini de confuzie.

Liliana nu avea un răspuns. Încercase să ia legătura cu Carmen de mai multe ori, dar apelurile ei rămâneau fără răspuns și mesajele neobservate. Era ca și cum Carmen ar fi decis să-i șteargă complet din viața ei.

Ion, soțul Lilianei, era la fel de nedumerit. „Nu înțeleg,” spuse el într-o seară în timp ce stăteau pe canapea, televizorul rulând în fundal. „Mama era atât de implicată. Venea pe la noi la două zile, aducea fetelor mici cadouri, le ducea în parc… Ce s-a schimbat?”

Liliana ridică din umeri, simțind un nod în gât. „Nu știu, Ion. Chiar nu știu.”

Situația apăsa greu pe mintea Lilianei. Nu putea să nu simtă un amestec de furie și tristețe. Furia că Carmen putea fi atât de indiferentă față de proprii ei nepoți și tristețea pentru Genoveva și Valentina, care erau prea mici pentru a înțelege de ce bunica lor dispăruse brusc din viața lor.

Într-o zi, Liliana a decis să o confrunte direct pe Carmen. A mers la casa lui Carmen, cu inima bătându-i puternic în piept. Când Carmen a deschis ușa, părea surprinsă să o vadă pe Liliana stând acolo.

„Liliana,” spuse ea cu o voce plată. „Ce te aduce aici?”

„Trebuie să vorbesc cu tine,” răspunse Liliana, încercând să-și păstreze vocea calmă. „De ce nu ai mai venit să le vezi pe Genoveva și Valentina? Le este dor de tine.”

Carmen oftă și privi în altă parte. „Am fost ocupată,” spuse ea scurt.

„Ocupată?” repetă Liliana incredulă. „Timp de opt luni? Locuiești la doar câteva străzi distanță! Cum poți fi prea ocupată să-ți vezi proprii nepoți?”

Expresia lui Carmen se întări. „Am motivele mele,” spuse ea rece.

Liliana simți un val de frustrare. „Ce motive? Merită să știe de ce bunica lor nu mai vrea să le vadă!”

Ochii lui Carmen străluciră de furie. „Nu-ți datorez nicio explicație,” răspunse ea tăios. „Acum, dacă mă scuzi, am lucruri de făcut.”

Cu asta, trânti ușa în fața Lilianei.

Liliana rămase acolo pentru un moment, uluită. Sperase la o rezolvare, la o înțelegere a motivului pentru care Carmen alesese să se distanțeze de familia lor. Dar în schimb, rămase cu mai multe întrebări și un sentiment profund de durere.

Pe măsură ce se întorcea acasă, Liliana nu putea scutura sentimentul de trădare. Știa că trebuia să fie puternică pentru fiicele ei, dar durerea respingerii lui Carmen era greu de suportat.

În săptămânile care au urmat, Liliana a încercat să umple golul lăsat de absența lui Carmen. A organizat întâlniri de joacă, le-a dus pe Genoveva și Valentina în excursii distractive și le-a copleșit cu dragoste și atenție. Dar oricât ar fi făcut, nu putea înlocui legătura specială pe care o avuseseră odată cu bunica lor.

Ion a continuat să încerce să ia legătura cu mama lui, dar eforturile lui au fost întâmpinate cu tăcere. A devenit clar că Carmen își făcuse alegerea și nu era nimic ce puteau face pentru a schimba asta.

Viața a continuat, dar umbra absenței lui Carmen a persistat asupra familiei lor. Genoveva și Valentina au încetat în cele din urmă să mai întrebe despre bunica lor, dar Liliana putea vedea tristețea persistentă în ochii lor.

În cele din urmă, Liliana a realizat că unele lucruri erau dincolo de controlul ei. Nu putea forța pe Carmen să facă parte din viața lor dacă nu dorea asta. Tot ce putea face era să-și iubească fiicele cu toată puterea și să le asigure că sunt prețuite.

Și astfel, Liliana s-a concentrat pe crearea unor noi amintiri cu Genoveva și Valentina, hotărâtă să le ofere o copilărie plină de dragoste și bucurie, chiar dacă asta însemna să o facă fără bunica lor.