„De ce Fiul Meu Mi-a Spus că Nu Sunt Invitată la Nunta Lui”

Când Andrei avea doar 5 ani, tatăl lui ne-a părăsit. Era o seară rece de decembrie și afară ningea puternic. Îmi amintesc privirea de pe fața lui Andrei în timp ce își vedea tatăl împachetându-și bagajele și plecând fără un cuvânt. Din acel moment, am rămas doar noi doi împotriva lumii.

Să-l cresc pe Andrei singură nu a fost deloc ușor. A trebuit să lucrez două joburi pentru a face față cheltuielilor. Ziua lucram ca recepționeră la un cabinet de avocatură local, iar noaptea curățam birouri în centrul Bucureștiului. Au fost zile în care simțeam că nu mai pot continua, dar gândul la Andrei mă ținea în picioare. Am vrut să mă asigur că nu se va simți niciodată lipsit de ceva sau neiubit.

Îmi luam timp liber de la muncă ori de câte ori puteam pentru a petrece cu Andrei. Mergeam în parc, vizitam grădina zoologică și aveam seri de film acasă. Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a-i oferi o copilărie fericită, chiar dacă asta însemna să-mi sacrific viața personală. Nu era timp pentru întâlniri sau socializare; atenția mea era concentrată doar pe Andrei.

Pe măsură ce Andrei creștea, devenea tot mai independent. Excelent la școală și își făcea prieteni cu ușurință. Eram atât de mândră de tânărul care devenea. Dar pe măsură ce intra în adolescență, relația noastră începea să se schimbe. Petrecea mai mult timp cu prietenii și mai puțin timp cu mine. Înțelegeam că era o parte naturală a creșterii, dar tot mă durea.

Când Andrei a cunoscut-o pe Ioana la facultate, am fost încântată pentru el. Era o fată drăguță care părea să-l facă foarte fericit. Au ieșit împreună câțiva ani înainte de a se logodi. Am fost extrem de bucuroasă când Andrei mi-a dat vestea și abia așteptam să ajut la planificarea nunții.

Dar apoi, într-o seară, Andrei a venit la apartamentul meu cu o privire serioasă pe față. M-a așezat și mi-a spus că el și Ioana au decis să nu mă invite la nunta lor. Inima mi s-a prăbușit în timp ce îi ascultam cuvintele. Mi-a explicat că vor o ceremonie mică și intimă cu doar câțiva prieteni apropiați și membri ai familiei.

Am încercat să-mi rețin lacrimile în timp ce Andrei continua să vorbească. M-a asigurat că nu este ceva personal și că vor veni a doua zi să petreacă timp cu mine. Dar cuvintele lui nu au făcut prea mult pentru a alina durerea pe care o simțeam în inimă.

Am petrecut acea noapte stând trează în pat, reluând conversația noastră iar și iar în minte. Cum putea propriul meu fiu să nu mă vrea la nunta lui? După tot ce am făcut pentru el, asta era răsplata mea? Durerea și trădarea erau aproape insuportabile.

A doua zi, Andrei și Ioana au venit așa cum au promis. Am petrecut după-amiaza împreună, dar era o tensiune nespusă în aer. Am încercat să afișez o față curajoasă pentru binele lor, dar în interior eram distrusă.

Pe măsură ce treceau săptămânile, îmi era din ce în ce mai greu să fiu în preajma lui Andrei și Ioana. De fiecare dată când îi vedeam, îmi aminteam de faptul că nu eram binevenită la nunta lor. Se simțea ca o palmă constantă peste față.

În ziua nunții lor, am stat acasă singură. Nu am putut face altceva decât să stau pe canapea și să plâng. Durerea de a nu fi acolo pentru un moment atât de important din viața fiului meu era insuportabilă.

În cele din urmă, Andrei și Ioana au avut ceremonia lor mică și intimă fără mine. Relația noastră nu a mai fost niciodată la fel de atunci. Legătura pe care o aveam odată a fost iremediabil deteriorată și nu pot să nu mă întreb dacă lucrurile vor mai fi vreodată ca înainte.