„Nu Meriți Tort”: Bunica Își Mustrează Nepotul pentru un Desen Prost

Am un fiu pe nume Andrei, care are 6 ani. Andrei nu are abilități sau talente artistice, dar îi place foarte mult să deseneze. În casa noastră, avem un loc special unde păstrăm toate desenele lui Andrei. Chiar dacă nu sunt perfecte, el depune mult efort în ele. Printre aceste desene se numără portrete ale mele și ale mamei mele, deoarece petrecem mult timp împreună.

Într-o sâmbătă însorită, mama mea, Elena, a venit în vizită la noi. Ea a copt un tort delicios de ciocolată, despre care știa că este preferatul lui Andrei. Aroma tortului proaspăt copt a umplut casa, făcându-ne pe toți nerăbdători să gustăm o felie.

Andrei era entuziasmat să-i arate bunicii ultimul său desen. Petrecuse toată dimineața lucrând la un portret al ei. Cu un zâmbet mare pe față, a alergat în camera lui să aducă desenul și l-a prezentat cu mândrie Elenei.

„Uite, bunico! Te-am desenat!” a exclamat Andrei, cu ochii strălucind de anticipare.

Elena a luat desenul și l-a examinat atent. Fața ei s-a schimbat rapid de la curiozitate la dezamăgire. Desenul era departe de a fi perfect; era o încercare de copil de a-i surprinde asemănarea cu linii tremurate și culori nepotrivite.

„Așa mă vezi tu?” a întrebat Elena, cu vocea plină de iritare. „Nu meriți niciun tort dacă nici măcar nu poți să mă desenezi corect.”

Zâmbetul lui Andrei s-a stins instantaneu. S-a uitat în jos la picioarele lui, simțind o combinație de confuzie și tristețe. Muncise atât de mult la desen, sperând să-și facă bunica mândră.

„Mamă, e doar un copil,” am intervenit eu, încercând să-mi apăr fiul. „A făcut tot ce a putut.”

Dar Elena nu era dispusă să asculte. „Dacă nu poate depune efortul să mă deseneze frumos, atunci nu merită nicio recompensă,” a insistat ea.

Ochii lui Andrei s-au umplut de lacrimi. Nu înțelegea de ce bunica lui era atât de supărată. Desenatul trebuia să fie distractiv, nu ceva care să-l bage în belele.

L-am luat pe Andrei de mână și l-am condus în camera lui. „E în regulă, dragule,” i-am șoptit, încercând să-l consolez. „Ai făcut o treabă grozavă.”

Dar răul fusese deja făcut. Andrei nu mai simțea aceeași bucurie pentru desenat. Locul special unde păstram desenele lui a devenit o amintire dureroasă a acelei zile. A încetat să mai aducă desene noi pentru a le adăuga la colecție.

Cuvintele Elenei au avut un impact durabil asupra lui Andrei. A devenit mai ezitant în a-și împărtăși lucrările artistice cu alții, temându-se de judecata lor. Bucuria pe care o găsea odată în desenat a fost înlocuită de îndoială de sine și nesiguranță.

Pe măsură ce timpul a trecut, interesul lui Andrei pentru desen s-a diminuat. A găsit alte hobby-uri pentru a-și ocupa timpul, dar niciunul nu i-a adus aceeași fericire pe care o simțea când desena. Legătura dintre el și bunica lui s-a deteriorat și ea. Nu mai aștepta cu nerăbdare vizitele ei, asociindu-le cu critică în loc de dragoste și sprijin.

În final, cuvintele dure ale Elenei i-au luat lui Andrei mai mult decât doar o felie de tort. I-au luat încrederea și pasiunea pentru ceva ce iubea.