Între două lumi: Soacra mea, bărbatul meu și eu

— Vlad, iar te sună mama ta! Am încercat să-mi țin vocea calmă, dar tremurul din glas m-a trădat. Era a treia oară în acea zi când telefonul vibra pe masa din bucătărie, afișând numele Marianei, soacra mea. Vlad a zâmbit absent, ridicând receptorul. — Da, mamă… Da, am mâncat… Da, Irina e aici. Am simțit cum mi se strânge stomacul. Nu era nimic nou, dar fiecare apel îmi amintea că nu eram niciodată doar noi doi.

Mă numesc Irina și am 32 de ani. Sunt căsătorită cu Vlad de aproape patru ani. Ne-am cunoscut la un curs de fotografie în Cluj și ne-am îndrăgostit rapid. Vlad era atent, blând și mereu gata să mă facă să râd. Dar odată cu el a venit și Mariana — soacra mea — o femeie de 48 de ani, mereu aranjată, cu părul vopsit blond platinat și haine scumpe, care părea să nu accepte că fiul ei nu-i mai aparține doar ei.

Mariana locuiește la marginea Clujului, într-o casă mare rămasă după divorțul de socrul meu, Ion. După despărțire, s-a dedicat complet lui Vlad. Nu s-a mai recăsătorit, nu a avut alte relații. „Vlad e tot ce am”, spunea ea mereu cu un zâmbet trist.

La început am crezut că exagerez. Toate mamele sunt protectoare, nu? Dar când Mariana a început să ne viziteze neanunțată — uneori chiar și de două ori pe zi — și să-l sune pe Vlad de câte șase-șapte ori zilnic „doar să vadă dacă e bine”, am început să simt că ceva nu e în regulă.

— Irina, nu fi rea, e mama mea! mi-a spus Vlad într-o seară când i-am reproșat că nu avem niciodată intimitate.
— Vlad, dar suntem adulți! Avem nevoie de spațiul nostru. Nu putem lua nicio decizie fără să știe ea tot!
— Ea m-a crescut singură! Îi datorez totul. Tu nu înțelegi!

Am tăcut atunci, dar în sufletul meu s-a născut o fisură.

Mariana nu era rea intenționat. Îmi aducea prăjituri făcute de ea, mă întreba mereu dacă am nevoie de ceva pentru casă. Dar totul era prea mult. Într-o zi a venit cu o pungă plină de haine pentru Vlad — „că știu eu ce-i place lui” — și mi-a aruncat o privire scurtă: „Tu nu prea ai timp să-i cumperi nimic”.

Am încercat să vorbesc cu Vlad despre limite. Am citit articole pe internet, am discutat cu prietenele mele. Toate spuneau același lucru: trebuie să punem granițe. Dar cum să faci asta când soțul tău crede că orice gest al mamei lui e dovada supremă de iubire?

Într-o duminică dimineață, când ne pregăteam să ieșim la plimbare, Mariana a apărut la ușă cu o tavă de sarmale. — Am făcut pentru voi! Și poate mergem împreună în parc? Vlad a acceptat imediat. Eu am zâmbit forțat.

Seara aceea a fost momentul în care am simțit că mă pierd. După ce Mariana a plecat, m-am prăbușit pe canapea.
— Vlad, nu mai pot! Simt că nu mai avem viața noastră. Ești mereu între mine și ea.
Vlad s-a uitat la mine ca și cum i-aș fi cerut imposibilul.
— Irina, tu nu înțelegi cât a sacrificat mama pentru mine! Nu pot s-o rănesc.
— Dar pe mine mă rănești? Pe noi?

A urmat o tăcere grea.

În zilele următoare am început să mă îndepărtez. Mergeam la serviciu devreme, rămâneam peste program. Acasă era mereu ceva ce trebuia făcut pentru Mariana: cumpărături, reparații, vizite la medic. Vlad părea să nu observe că mă sting încet.

Într-o seară am găsit curajul să-i spun Marianei ce simt.
— Mariana, știu cât îl iubiți pe Vlad și cât ați făcut pentru el. Dar vă rog… avem nevoie de spațiul nostru.
Ea m-a privit lung, cu ochii umezi.
— Irina, tu nu ai copii. Nu poți înțelege ce înseamnă să fii singură și să ai doar un suflet pe lume.
Am simțit o milă amară pentru ea. Dar și furie — pentru că nu voia să accepte că Vlad are dreptul la propria lui familie.

În acea noapte am dormit separat. Vlad a ales canapeaua din sufragerie. Dimineața mi-a spus:
— Dacă trebuie să aleg între tine și mama… nu pot face asta.

Am plâns mult atunci. M-am gândit la toate momentele frumoase dintre noi și la cât de repede se poate destrăma totul când cineva refuză să lase trecutul în urmă.

Au trecut luni de atunci. Încercăm încă să găsim un echilibru, dar rana rămâne deschisă. Uneori mă întreb dacă dragostea noastră e destul de puternică sau dacă va trebui să aleg între liniștea mea și bărbatul pe care îl iubesc.

Oare câte femei trăiesc povestea mea? Câte dintre noi trebuie să lupte cu fantomele trecutului ca să-și salveze prezentul?