O greșeală care nu se uită niciodată – Povestea Danei

— Dana, nu-mi vine să cred că ai făcut asta! — vocea mamei răsuna în bucătăria mică, unde mirosul de ciorbă de perișoare se amesteca cu tensiunea din aer. Tata stătea la masă, cu pumnii strânși pe faianța rece, iar fratele meu, Vlad, mă privea cu o dezamăgire pe care nu o mai văzusem niciodată în ochii lui. Aveam 22 de ani și tocmai le mărturisisem că am luat bani din economiile familiei ca să-l ajut pe Rareș, iubitul meu de atunci, să-și plătească datoriile la jocuri de noroc.

Nu am știut niciodată cum să le spun adevărul. Am ascuns totul luni de zile, sperând că Rareș va returna banii și că nimeni nu va afla. Dar când tata a descoperit lipsa banilor, totul s-a prăbușit peste mine. — Cum ai putut să faci asta? — a întrebat mama, cu lacrimi în ochi. — Pentru un băiat? Pentru cineva care nici măcar nu vine să dea ochii cu noi?

Am încercat să mă apăr, să le explic că Rareș era disperat, că nu voiam să-i rănesc. Dar cuvintele mele nu mai contau. Tata a ieșit din bucătărie fără să spună nimic, iar Vlad a trântit ușa camerei lui. Mama a rămas în fața mea, cu obrajii umezi: — Ai distrus tot ce am construit împreună.

În acea noapte am dormit pe canapea, tremurând sub o pătură subțire. Rareș nu mi-a răspuns la telefon. A doua zi dimineață, tata mi-a spus sec: — Până nu aduci banii înapoi, pentru mine nu mai exiști.

Au trecut săptămâni în care am încercat să-l conving pe Rareș să returneze banii. Dar el dispăruse. Prietenii comuni îmi spuneau că l-au văzut la București, apoi la Constanța. Nu mai aveam niciun sprijin. M-am angajat la un supermarket din cartier, lucram ore suplimentare și fiecare leu îl puneam deoparte pentru a acoperi gaura din economiile familiei.

Mama nu-mi mai vorbea decât strictul necesar. Tata mă ignora complet. Vlad îmi arunca priviri tăioase ori de câte ori ne întâlneam pe hol. Mă simțeam ca o străină în propria casă.

Într-o seară, după ce am venit obosită de la muncă, am găsit-o pe mama plângând în bucătărie. — Nu mai pot, Dana… Nu mai pot să te văd așa. De ce ai ales pe cineva ca el în locul nostru?

Nu am avut răspuns. Poate pentru că Rareș era singurul care mă făcea să mă simt specială într-o lume în care mereu am simțit că nu sunt suficient de bună. Poate pentru că voiam să demonstrez că pot salva pe cineva, chiar dacă asta m-a distrus pe mine.

Au trecut doi ani până am reușit să strâng toți banii. În ziua în care i-am pus pe masă, tata s-a uitat la mine pentru prima dată după mult timp. — Nu banii contează, Dana. Încrederea noastră nu o vei mai primi niciodată înapoi.

Am plecat de acasă la scurt timp după aceea. Mi-am găsit o garsonieră mică într-un bloc vechi din Drumul Taberei. M-am înscris la cursuri serale la facultate și am continuat să muncesc. Încercam să-mi reconstruiesc viața, dar rana din suflet nu se vindeca.

Rareș nu s-a mai întors niciodată. Am aflat peste ani că a ajuns într-un centru de reabilitare după ce a fost prins furând dintr-un magazin. Nu l-am mai căutat.

Relația cu familia mea a rămas rece și distantă. De Crăciun primeam un mesaj scurt de la mama: „Să ai sărbători liniștite.” Tata nu-mi răspundea niciodată la telefon. Vlad s-a mutat în Anglia și nu mi-a spus niciodată la revedere.

Anii au trecut și am început să mă întreb dacă voi putea vreodată să fiu iertată cu adevărat. Am încercat să-mi fac prieteni noi, dar mereu simțeam că port cu mine o povară invizibilă pe care nimeni nu o poate înțelege.

Într-o zi, la supermarket, am văzut-o pe mama printre rafturi. S-a uitat la mine ca la o străină și a trecut mai departe fără să spună nimic. Atunci am simțit cel mai tare cât de mult am pierdut.

Acum, după aproape zece ani de la acea greșeală, încă mă trezesc uneori noaptea cu inima strânsă și cu gândul că poate totul ar fi fost altfel dacă aș fi avut curajul să spun adevărul de la început.

M-am întrebat mereu: cât valorează o greșeală? Poate fi iertată? Sau rămâne ca o rană deschisă între oameni care s-au iubit cândva? Dacă ați fi fost în locul meu… ce ați fi făcut?