După nuntă, fiica mea și ginerele s-au mutat la noi: Când dragostea de mamă devine povară

— Nu mai pot, Eliana! Nu mai pot să mă prefac că totul e bine! am izbucnit într-o seară, cu vocea tremurândă, în timp ce Vlad trântea ușa de la baie, iar tu, fiica mea, te uitai la mine cu ochii mari, ca atunci când erai mică și nu înțelegeai de ce tata nu mai vine acasă.

Așa a început sfârșitul răbdării mele. Poate că am greșit când am spus „da” atunci când mi-ai cerut să vă mutați la mine după nuntă. Poate că am crezut că o să fie ca pe vremuri, când tu și cu mine eram doar două suflete care se sprijineau una pe alta. Dar viața nu e niciodată atât de simplă.

Am crescut-o pe Eliana singură, după ce tatăl ei a plecat cu o altă femeie. Am tras din greu cu mica mea florărie din Piața Obor, am făcut sacrificii, am renunțat la haine noi, la vacanțe, la orice vis personal. Totul pentru ea. Când a împlinit 15 ani și a venit acasă plângând că nu are telefon ca restul colegilor, am vândut verigheta pe care o păstrasem ca amintire. Mi-am spus atunci că orice ar fi, fericirea ei e mai importantă decât orice obiect.

Anii au trecut repede. Eliana a terminat facultatea de Litere și l-a cunoscut pe Vlad la o petrecere studențească. Mi l-a prezentat timidă, cu obrajii roșii. Era un băiat politicos, dar mereu cu privirea fugară, mereu cu planuri mărețe care nu se concretizau niciodată. Când mi-au spus că se căsătoresc, am simțit un nod în gât. M-am bucurat pentru ea, dar ceva în mine îmi spunea că nu va fi ușor.

Nunta a fost modestă, cu rudele apropiate și câțiva prieteni. După nuntă, au venit la mine cu două valize și o promisiune: „Stăm doar până găsim ceva al nostru.” Au trecut doi ani de atunci.

La început am încercat să nu mă bag. Îi lăsam să-și facă programul lor, să gătească ce vor, să stea până târziu la televizor. Dar apartamentul meu are doar două camere. Îmi simțeam viața invadată: hainele lor peste tot, discuțiile lor aprinse despre bani sau joburi care nu se găseau niciodată. Vlad schimba mereu serviciile – ba vânzător la supermarket, ba curier pe bicicletă – dar niciodată nu rămânea mai mult de câteva luni. Eliana lucra part-time la o librărie și aducea acasă salariul aproape întreg, dar nu era suficient nici pentru chirie, nici pentru visele lor.

Într-o seară, după ce Vlad a venit acasă nervos că iar l-au dat afară de la muncă pentru întârziere, am auzit cum ridică tonul la Eliana:
— Dacă mama ta n-ar fi atât de băgăcioasă, poate că am avea liniște!

Am simțit cum mi se rupe sufletul. Am intrat în cameră și am spus:
— Vlad, în casa asta eu plătesc facturile! Dacă nu-ți convine, poți pleca!

Eliana a început să plângă. M-am simțit vinovată și furioasă în același timp. Cum ajunsesem aici? Unde era fata mea veselă?

Zilele au devenit tot mai apăsătoare. Dimineața mă trezeam înaintea lor ca să pot bea cafeaua în liniște. Seara mă prefăceam că citesc doar ca să nu aud discuțiile lor despre bani sau viitor. Prietenele mele mă întrebau de ce nu-i dau afară:
— Mariana, tu nu vezi că te folosesc? Când ai să-ți trăiești și tu viața?

Dar cum să-mi dau afară copilul? Cum să-i spun „Ajunge!” fără să-i frâng inima?

Într-o zi m-am trezit cu contul gol. Factura la gaze era neplătită de două luni. Am intrat în camera lor și le-am spus:
— Trebuie să discutăm serios. Nu mai pot susține trei adulți dintr-un singur salariu.

Eliana s-a uitat la mine cu ochii plini de lacrimi:
— Mamă, știu că te-am dezamăgit… Dar unde să mergem? Vlad nu găsește nimic stabil…

Vlad a tăcut. Pentru prima dată l-am văzut rușinat.

— Nu vă cer imposibilul! Dar trebuie să vă asumați viața voastră! Eu nu mai pot…

Au urmat zile tensionate. Eliana s-a închis în ea. Vlad a început să caute joburi mai serios. Într-o dimineață i-am găsit făcând bagajele.
— Plecăm la sora lui Vlad din Ploiești. Poate acolo reușim să ne punem pe picioare…

Am simțit un gol imens și o ușurare vinovată.

Au trecut câteva luni de atunci. Casa e liniștită acum, dar uneori mă apasă tăcerea. Mă întreb dacă am făcut bine sau dacă am pierdut-o pe Eliana pentru totdeauna.

Oare cât trebuie să sacrifici pentru copilul tău? Unde se termină datoria de mamă și unde începe dreptul tău la liniște? Voi ce ați fi făcut în locul meu?