„Fiica Dorește Moștenirea, Regretă Că Nu Se Întâmplă Curând: Acum Mama Refuză Să Mai Vorbească Despre Ea”
Maria stătea în sufrageria ei, privind la fotografiile de familie care împodobeau pereții. Ochii ei se opriră pe o poză a fiicei sale, Ana, de acum câțiva ani. Ana zâmbea larg, cu ochii plini de viață și promisiuni. Dar acele zile păreau acum o amintire îndepărtată.
Maria și soțul ei decedat, Ion, au încercat întotdeauna să o crească pe Ana cu un simț al responsabilității. Credeau în a fi stricți, dar corecți. „Am încercat să fim stricți. Nu i-am dat tot ce a vrut imediat,” își amintea Maria. „Dar nu pot spune că am tratat-o rău; nu a fost mai rău decât alții.”
Ana a fost întotdeauna un pic visătoare, dar pe măsură ce a crescut, visele ei s-au transformat în așteptări nerealiste. A început să creadă că are dreptul la mai mult decât puteau oferi părinții ei. Tensiunea dintre mamă și fiică a crescut, mai ales după ce Ion a murit.
Într-o seară, Ana a venit acasă de la facultate pentru o vizită. Părea distantă și preocupată. După cină, în cele din urmă a spus ce avea pe suflet. „Mamă, când crezi că te vei pensiona? Și ce se va întâmpla cu casa? Te-ai gândit la asta?”
Maria a fost luată prin surprindere. „Ana, de ce întrebi asta acum? Sunt încă sănătoasă și lucrez. Nu e nevoie să te îngrijorezi de aceste lucruri încă.”
Fața Anei s-a întunecat. „Vreau doar să știu cum arată viitorul meu. Am planuri și trebuie să știu dacă mă pot baza pe moștenire.”
Maria a simțit o durere și o dezamăgire profundă. „Ana, tatăl tău și cu mine am muncit din greu pentru tot ce avem. Nu e ceva pe care ar trebui să te bazezi înainte de vreme.”
Ochii Anei s-au umplut de frustrare. „Nu înțelegi, mamă. Trebuie să știu dacă pot conta pe asta sau dacă trebuie să fac alte planuri.”
Conversația s-a terminat într-o ceartă, cu Ana ieșind furioasă din casă. Maria a rămas cu inima frântă și confuză. Nu putea înțelege cum fiica ei devenise atât de fixată pe moștenire.
Lunile au trecut, iar distanța dintre ele a crescut. Ana rareori suna sau vizita, iar când o făcea, conversațiile erau tensionate și stânjenitoare. Maria a încercat să se apropie, dar Ana părea neinteresată în a repara relația lor.
Într-o zi, Maria a primit un telefon de la Andrei, iubitul Anei. Părea îngrijorat. „Maria, cred că ar trebui să știi că Ana vorbește mult despre moștenire în ultima vreme. Chiar a menționat că și-ar dori să se întâmple mai repede.”
Maria a simțit un fior rece pe șira spinării. Nu putea să creadă ce auzea. „Andrei, ești sigur? Asta nu sună ca Ana.”
„Mi-e teamă că este,” a răspuns Andrei. „A fost sub mult stres și cred că caută o cale ușoară.”
Maria a închis telefonul, simțind un amestec de furie și tristețe. Nu putea să creadă că propria ei fiică ar dori moartea ei doar pentru a pune mâna pe moștenire.
Din acea zi, Maria a decis să se distanțeze de Ana. Nu putea suporta gândul de a fi în preajma cuiva care prețuia banii mai mult decât familia. A încetat să mai răspundă la apelurile Anei și a evitat orice mențiune despre ea în conversațiile cu prietenii și familia.
Pe măsură ce anii au trecut, sănătatea Mariei a început să se deterioreze. Se găsea adesea singură în casă, înconjurată de amintiri ale vremurilor mai fericite. Se întreba dacă luase decizia corectă prin tăierea legăturilor cu Ana, dar durerea trădării era prea adâncă pentru a fi ignorată.
În cele din urmă, Maria a murit liniștită în somn, lăsând în urmă un testament care dona cea mai mare parte a averii sale către caritate. Ana a rămas doar cu regretul și realizarea că pierduse ceva mult mai valoros decât banii – dragostea și încrederea mamei sale.