Între două uși: Povestea unei nurori în România de azi

— Ce faci aici? am întrebat, cu vocea tremurândă, în timp ce o priveam pe doamna Maria, soacra mea, cu mâinile adânc înfipte printre hainele mele. Era ora două după-amiaza, iar eu venisem acasă mai devreme de la serviciu, obosită și cu gândul la o oră de liniște. Nu mă așteptam să găsesc pe cineva în apartament, cu atât mai puțin pe ea, răscolind prin dulapul meu.

S-a întors brusc, cu o cămașă de-a mea în mână, și a zâmbit forțat. — Am vrut doar să te ajut să faci puțină ordine, draga mea. Știi că băieții nu se pricep la aranjat hainele…

Am simțit cum mi se strânge stomacul. Nu era prima dată când soacra mea, Maria, trecea pragul casei noastre fără să anunțe. Dar până atunci crezusem că o face doar când suntem acasă. Acum, privind cheia care atârna de gâtul ei, am înțeles adevărul: putea intra oricând dorea.

M-am așezat pe marginea patului, încercând să-mi adun gândurile. Îmi respectam soacra, îi eram recunoscătoare pentru tot ce făcuse pentru noi, dar simțeam că ceva nu e în regulă. Aveam nevoie de spațiul meu, de intimitatea mea. Dar cum să-i spun asta fără să o rănesc? Și cum să-i spun lui Vlad, soțul meu, că mama lui mă sufocă?

Seara, când Vlad a venit acasă, am încercat să deschid subiectul:

— Vlad, știi că mama ta are cheie de la apartament?

A ridicat din umeri, ca și cum ar fi fost cel mai firesc lucru din lume.

— Da, i-am dat-o când ne-am mutat. Să poată veni dacă avem nevoie de ceva sau dacă suntem plecați.

— Dar… intră fără să anunțe. Azi am găsit-o aici, singură. Îmi răscolea hainele.

Vlad a oftat și s-a uitat la mine cu o privire obosită:

— E mama… Vrea doar să ajute. Știi cum e ea.

— Nu vreau să par nerecunoscătoare, dar simt că nu mai am niciun colț doar al meu. E casa noastră, Vlad. A noastră!

A urmat o tăcere grea. Vlad nu știa ce să spună. Îl vedeam prins între două lumi: loialitatea față de mama lui și dorința de a-mi oferi liniștea pe care o ceream.

În zilele următoare, Maria a continuat să vină. Odată am găsit frigiderul plin cu mâncare gătită de ea. Altădată mi-a schimbat lenjeria de pat fără să mă întrebe. Odată chiar mi-a mutat cosmeticele din baie „ca să fie mai ordonate”.

Simțeam că mă sufoc. Prietena mea cea mai bună, Irina, mi-a spus:

— Trebuie să-i spui clar ce simți! Dacă nu pui limite acum, nu vei mai avea niciodată intimitate.

Dar cum să-i spun unei femei care m-a primit ca pe propria fiică? Cum să nu par nerecunoscătoare? Într-o seară, după ce Maria plecase iar pe furiș, am izbucnit în plâns în fața lui Vlad.

— Nu mai pot! Nu vreau să trăiesc cu teama că oricând poate intra cineva peste mine! Vreau să mă simt acasă!

Vlad m-a luat în brațe și mi-a promis că va vorbi cu ea. Dar a doua zi dimineață am găsit un bilet pe masă: „Am trecut să văd dacă aveți nevoie de ceva. Am lăsat ciorbă în frigider. Cu dragoste, mama”.

Într-o duminică am decis să vorbesc eu cu ea. Am invitat-o la cafea și i-am spus cu blândețe:

— Doamna Maria, vă mulțumesc pentru tot ce faceți pentru noi. Dar aș vrea să vă rog ceva… Am nevoie de puțin spațiu doar pentru mine și Vlad. Să știu că atunci când vin acasă pot fi doar eu cu gândurile mele.

M-a privit lung, rănită.

— Nu vreau să vă supăr… Eu doar încercam să ajut.

— Știu și vă mulțumesc! Dar uneori ajutorul poate fi prea mult. Vreau să simt că am și eu casa mea.

A tăcut mult timp. Apoi a scos cheia din buzunar și mi-a întins-o cu mâna tremurândă.

— Dacă asta te face fericită…

Am luat cheia și am simțit un nod în gât. Nu voiam să o rănesc, dar nici nu puteam trăi mereu sub privirea ei invizibilă.

De atunci lucrurile s-au schimbat. Maria vine doar când suntem acasă sau când o invităm. Relația noastră s-a răcit puțin la început, dar încet-încet am reușit să găsim un echilibru.

Uneori mă întreb dacă nu am fost prea dură sau dacă nu cumva am pierdut ceva prețios din dorința de a avea intimitate. Dar apoi îmi amintesc cât de important e să ai un loc doar al tău.

Oare câte femei din România trăiesc aceeași poveste ca mine? Câte dintre noi avem curajul să spunem „ajunge” atunci când granițele personale sunt încălcate chiar și cu cele mai bune intenții?