Între Dragoste și Loialitate: Povestea unei Mame și a Fiicei Sale

— Nu mai pot, mamă! Nu mai pot să-l văd pe Mihai în casa asta! a țipat Irina, cu ochii roșii de plâns, trântind ușa bucătăriei. M-am oprit din spălatul vaselor, simțind cum inima mi se strânge. De luni bune, fiica mea trăia un coșmar: divorțul de Mihai, soțul ei de șapte ani, se transformase într-un război rece, plin de acuzații și reproșuri. Eu eram acolo, mereu de partea ei, convinsă că Mihai îi făcuse rău.

— Irina, liniștește-te, te rog. Hai să stăm jos și să vorbim ca două femei, nu ca două fiare rănite, am încercat eu să o calmez, dar ea deja ieșise pe ușă, lăsând în urmă doar mirosul amar al disperării.

În acea perioadă, casa mea din Pitești devenise refugiu pentru Irina și nepoțica mea, Ana. Încercam să le alin suferința cu mâncare caldă și vorbe bune, dar simțeam că nu reușeam decât să pun un plasture pe o rană adâncă. Seara, când Ana adormea, Irina își vărsa amarul la mine în brațe.

— Mamă, tu nu știi ce înseamnă să fii trădată de omul pe care l-ai iubit cel mai mult. Mihai m-a mințit ani de zile! Cum să-l iert?

O ascultam și îi dădeam dreptate. Îl uram pe Mihai pentru lacrimile fiicei mele. Când el a venit să-și vadă copilul, l-am întâmpinat cu răceală.

— Nu cred că ești binevenit aici, Mihai. Poate ar trebui să-ți vezi de viața ta!

El a tăcut, cu ochii în pământ. Nu am vrut să aud nimic din ce avea de spus. Pentru mine, Irina era victima, iar el călăul.

Timpul a trecut. Irina părea că începe să-și revină. S-a angajat la o firmă de contabilitate și părea mai liniștită. Dar într-o seară, când am intrat în camera ei fără să bat la ușă, am găsit-o vorbind la telefon cu cineva. Tonul ei era rece, calculat.

— Nu-mi pasă ce spune mama! Eu știu ce fac! Dacă trebuie să mint ca să câștig custodia Anei, o voi face! Mihai nu merită nimic!

Am simțit cum mi se taie respirația. Am ieșit tiptil și m-am prăbușit pe canapea. Mintea mi se învârtea: oare tot ce știam era o minciună? Oare Mihai nu era monstrul pe care îl crezusem?

A doua zi am încercat să vorbesc cu Irina.

— Irina, ce ai vrut să spui aseară? Nu e corect să minți pentru custodie…

S-a uitat la mine cu ochii goi.

— Mamă, nu te băga! E copilul meu și fac ce cred că e mai bine pentru ea!

— Dar adevărul? Dreptatea?

— Adevărul meu e singurul care contează!

Din acel moment s-a rupt ceva între noi. Eu nu mai puteam fi complice la răzbunarea ei. Am început să-l privesc altfel pe Mihai — un om rănit care își dorea doar să-și vadă copilul.

Într-o zi, Mihai m-a sunat.

— Doamnă Maria, vă rog… Nu vreau decât să-mi văd fata. Nu vreau scandaluri. Vreau doar să fiu tată pentru Ana.

Vocea lui era spartă de emoție. Pentru prima dată l-am ascultat cu adevărat. Mi-a povestit despre certurile cu Irina, despre încercările lui disperate de a salva căsnicia, despre greșelile lui — dar și despre minciunile Irinei.

M-am simțit trădată de propriul meu copil. Cum ajunsesem aici? Seara aceea a fost începutul sfârșitului pentru relația mea cu Irina.

Când i-am spus că nu pot susține minciunile ei în instanță, a explodat:

— Deci tu îl alegi pe el? Pe străinul ăsta? După tot ce am trecut împreună?

— Nu-l aleg pe el, Irina. Aleg adevărul. Și aleg ce e mai bine pentru Ana!

A plecat din casa mea în acea noapte, luând-o pe Ana cu ea. Timp de luni de zile nu mi-a răspuns la telefon. Am plâns nopți întregi, întrebându-mă dacă am făcut bine sau rău.

Vecinele mă priveau cu milă: „Săraca Maria… uite ce-a ajuns… nici fata nu-i mai vorbește.” Dar eu știam că nu puteam trăi cu minciuna.

Au trecut șase luni până când Irina mi-a scris un mesaj sec: „Ana vrea să te vadă.” Am mers la ele cu inima strânsă. Irina era rece, distantă. Ana m-a îmbrățișat cu putere.

— Bunico, mi-a fost dor de tine!

Am plâns amândouă. Irina s-a uitat la noi fără nicio emoție.

— Să nu-i spui nimic despre tatăl ei! a șoptit printre dinți.

Am dat din cap și am tăcut. Dar în sufletul meu știam că rana dintre mine și fiica mea nu se va vindeca ușor.

Acum stau singură în bucătăria mea și mă întreb: unde se termină loialitatea unei mame și unde începe datoria față de adevăr? Poate dragostea vindeca totul sau unele răni rămân deschise pentru totdeauna? Voi ce ați fi făcut în locul meu?