„Mama Ne-a Promis Casa După Nuntă, Apoi Ne-a Dat o Lovitură de Grație”

Am fost întotdeauna apropiată de părinții mei, mai ales de mama, Elena. Crescând într-un mic oraș din România, familia noastră era foarte unită și împărtășeam totul unii cu alții. Când m-am logodit cu Radu, iubitul meu din liceu, părinții mei au fost în culmea fericirii. Am avut nenumărate conversații despre viitorul nostru, iar un subiect care apărea frecvent era casa.

Casa în cauză era vechea locuință a bunicii mele. Era o casă fermecătoare cu două etaje, cu un gard alb și o grădină pe care bunica mea o îngrijise cu drag ani de zile. După ce a murit, părinții mei au moștenit-o, dar au decis să o păstreze ca locuință de familie în loc să o vândă. Mama menționa adesea că odată ce Radu și cu mine ne vom căsători, ne vom putea muta acolo și să ne începem propria familie.

Lunile dinaintea nunții au fost un vârtej de planificări și entuziasm. Mama era profund implicată în fiecare detaliu, de la alegerea florilor până la găsirea rochiei perfecte. Părea cu adevărat fericită pentru mine și mă simțeam binecuvântată să am părinți atât de susținători.

Cu toate acestea, cu doar o săptămână înainte de nuntă, am observat o schimbare în comportamentul mamei. Părea distantă și preocupată, dar când am întrebat-o despre asta, a dat vina pe stresul pregătirilor pentru nuntă. Nu am dat prea mare importanță atunci; la urma urmei, nunțile pot fi copleșitoare.

Ziua nunții a venit și a trecut într-un val de bucurie și sărbătoare. Radu și cu mine eram pe culmile fericirii, gata să ne începem noua viață împreună. Ne-am petrecut luna de miere în Grecia, bucurându-ne de soare și visând la viitorul nostru în casa pe care mama ne-o promisese.

Când ne-am întors acasă, am sunat-o pe mama pentru a discuta despre mutarea în casă. Vocea ei suna tensionată la telefon, dar a fost de acord să ne întâlnim acolo a doua zi. Radu și cu mine eram entuziasmați în timp ce conduceam spre casă, imaginându-ne cum o vom decora și cum o vom face a noastră.

Când am intrat pe ușă, am observat că mama arăta neobișnuit de tristă. Ne-a rugat să ne așezăm în sufragerie și atunci ne-a dat lovitura de grație.

„Divorțez de tatăl tău,” a spus ea încet.

Eram uluită. „Ce? De ce? Când s-a întâmplat asta?”

Mama a tras adânc aer în piept. „Sunt nefericită de mult timp, Alexa. Eu și tatăl tău ne-am îndepărtat unul de celălalt și am decis că este timpul să ne despărțim.”

Nu-mi venea să cred ce auzeam. Părinții mei păreau întotdeauna atât de fericiți împreună. „Dar ce se întâmplă cu casa? Ne-ai promis că putem locui aici.”

Mama s-a uitat în jos la mâinile ei. „Știu că am promis, dar lucrurile s-au schimbat. Eu voi locui aici acum.”

Radu m-a luat în brațe în timp ce încercam să procesez vestea. „Și noi unde ar trebui să mergem?” am întrebat cu voce tremurândă.

Mama a oftat. „Nu știu, Alexa. Îmi pare rău.”

Drumul înapoi spre apartamentul nostru a fost tăcut. Radu a încercat să mă consoleze, dar simțeam o trădare profundă și confuzie. Cum putea mama să ne facă asta? De ce a așteptat până după nuntă să-mi spună?

În săptămânile care au urmat, am încercat să vorbesc cu mama despre decizia ei, dar ea a rămas fermă. Deja depusese actele pentru divorț și își făcea planuri să se mute permanent în casă. Tata era devastat, dar resemnat cu situația.

Radu și cu mine am găsit în cele din urmă un mic apartament în cealaltă parte a orașului. Nu era ceea ce ne imaginasem pentru prima noastră casă împreună, dar ne-am descurcat. Durerea trădării mamei mele persista, aruncând o umbră asupra fericirii noastre de proaspăt căsătoriți.

Pe măsură ce timpul trecea, am realizat că viața nu merge întotdeauna conform planului. Oamenii se schimbă, circumstanțele se modifică și uneori promisiunile sunt încălcate. A fost o lecție dureroasă pe care am învățat-o atât de devreme în căsnicia mea, dar ne-a făcut pe mine și pe Radu mai puternici ca cuplu.

Divorțul mamei și al tatălui meu a fost finalizat câteva luni mai târziu. Amândoi și-au continuat viețile, dar ruptura dintre mine și mama nu s-a vindecat niciodată complet. Casa care trebuia să fie locuința noastră de vis a devenit un simbol al promisiunilor încălcate și al viselor spulberate.