„Mama oferă să ne ajute cu un avans pentru un apartament studio”: Dar soțul meu vrea să-i dea banii tatălui său bolnav

Aria și Vasile locuiau de șapte ani într-un mic apartament cu două camere în aglomeratul oraș București. Cu cei doi copii mici ai lor, Zoe și Horia, spațiul părea înghesuit și temporar. Incertitudinea închirierii apăsa greu asupra lor, mai ales cu copiii crescând. Visau la un loc pe care să-l poată numi al lor, un mediu stabil pentru familia lor.

Într-o după-amiază însorită, în timp ce Aria împătura rufele în sufragerie, telefonul ei a sunat. Era mama ei, Gabriela. După saluturile obișnuite, tonul Gabrielei a devenit mai serios. „Aria, m-am gândit la situația voastră și vreau să ajut. Aș vrea să vă dau niște bani pentru un avans la un apartament studio. E timpul să aveți un loc al vostru.”

Lacrimi i-au umplut ochii Ariei. Aceasta era șansa pe care o așteptau. „Oh, mamă, ar fi incredibil! Îți mulțumesc atât de mult! Abia aștept să-i spun lui Vasile,” a răspuns ea, vocea îi era sugrumată de emoție.

Mai târziu în acea seară, Aria i-a împărtășit vestea bună lui Vasile. Cu toate acestea, în loc de reacția plină de bucurie pe care o aștepta, fața lui Vasile s-a întunecat. A oftat adânc, trecându-și mâinile prin păr. „E generos din partea mamei tale, dar Aria, nu putem accepta.”

Confuză și puțin rănită, Aria a întrebat, „De ce nu? Ar putea fi șansa noastră de a avea în sfârșit propria noastră casă.”

Vasile s-a uitat în altă parte, vocea lui era joasă. „E tatăl meu, Gheorghe. Sănătatea lui se înrăutățește, iar facturile medicale se acumulează. El are nevoie de acești bani mai mult decât noi.”

Inima Ariei s-a strâns. Știa despre problemele de sănătate ale lui Gheorghe, dar realitatea situației lor a lovit-o puternic. Erau prinși între ciocan și nicovală. „Dar ce despre noi? Ce despre Zoe și Horia? Nu merită și ei un cămin stabil?” a implorat ea.

Vasile s-a apropiat și i-a luat mâinile în ale lui. „Da, Aria, chiar merită. Dar nu pot să-l las pe tatăl meu să sufere. Nu are pe altcineva la care să apeleze. Trebuie să-l ajutăm.”

Săptămânile următoare au fost pline de tensiune și cuvinte nespuse. Aria a contactat-o pe mama ei pentru a refuza cu regret oferta. Gabriela a fost dezamăgită, dar a înțeles predicția.

Lunile au trecut, iar situația acasă a devenit mai tensionată. Proprietarul a anunțat că are nevoie de apartament înapoi pentru propria familie. Aria și Vasile s-au grăbit să găsească altă închiriere, dar piața era dificilă și prețurile explodaseră.

Au ajuns într-un apartament mai mic și mai scump la periferia orașului. Copiii au trebuit să-și schimbe școlile, iar familia a trebuit să se adapteze la un drum mai lung. Visul de a deține o casă părea mai îndepărtat ca niciodată.

În timp ce Aria despacheta ultimele cutii, nu a putut să nu se simtă învinsă. Sacrificaseră atât de mult, totuși viitorul lor părea mai instabil ca înainte. Știa că făcuseră lucrul corect ajutându-l pe Gheorghe, dar costul pentru propria lor familie era imens. Greutatea deciziei lor plutea în aer, un constant reminder a ceea ce ar fi putut fi.