Pentru Toți Mai Bine: Povestea Unei Mame Românce

— Nu vreau să vii la nuntă, mamă. Pentru toți e mai bine așa.

Cuvintele lui Vlad au căzut ca un ciocan peste inima mea. Stăteam în bucătăria noastră mică din Bacău, cu mâinile strânse pe cana de ceai, și încercam să-mi adun gândurile. Îl priveam pe fiul meu, bărbat în toată firea acum, dar în ochii mei tot copilul care venea plângând la mine când își julea genunchii. Acum, privirea lui era rece, aproape străină.

— Vlad, te rog… Nu înțeleg. Ești singurul meu copil. Cum să nu fiu acolo?

A oftat și s-a uitat pe fereastră, evitându-mi ochii.

— Nu vreau să stric ziua nimănui. Nici mie, nici ție. Nici Anei. Știi bine că ea nu te vrea acolo.

Am simțit cum mi se taie respirația. Ana, viitoarea lui soție, nu mă suportase niciodată. Poate pentru că am încercat să-l protejez pe Vlad de ea, poate pentru că nu i-am ascuns niciodată că nu o consider potrivită pentru el. Dar niciodată nu m-am gândit că va veni ziua în care fiul meu mă va exclude din viața lui pentru ea.

— Vlad, eu sunt mama ta! Cum poți să-mi ceri asta?

A ridicat din umeri, cu o resemnare care m-a durut mai tare decât orice ceartă.

— Poate dacă nu ai fi fost atât de… critică mereu… Poate dacă ai fi încercat să o cunoști cu adevărat…

Am vrut să-i spun că am încercat. Că am făcut tot ce am putut după divorțul de tatăl lui, când el avea doar 12 ani și lumea noastră s-a prăbușit. Că am muncit două joburi ca să nu-i lipsească nimic. Că am renunțat la mine pentru el. Dar cuvintele mi s-au blocat în gât.

— Vlad, eu te iubesc. Tot ce am făcut a fost pentru tine.

— Știu, mamă. Dar uneori dragostea ta sufocă.

A plecat fără să mă mai privească, lăsând în urmă un gol pe care niciun sunet nu-l putea umple. Am rămas singură, cu ceaiul rece și cu amintirile care mă năvăleau ca niște valuri reci: serile când îl așteptam să vină de la școală, zilele când îi făceam plăcinta preferată cu mere, nopțile când îl vegheam bolnav. Unde greșisem? Când se transformase dragostea mea în povară?

Au trecut zilele până la nuntă ca prin vis. Vecina mea, doamna Lidia, a venit într-o seară să mă vadă.

— Nu te duci la nuntă?

— Nu mă vrea acolo… Nimeni nu mă vrea acolo.

A oftat și mi-a pus mâna pe umăr.

— Copiii uită repede cât ai făcut pentru ei. Dar timpul le arată adevărul.

În ziua nunții am stat singură în apartament. Am scos albumul cu poze vechi: Vlad la botez, Vlad la serbare, Vlad cu mine la mare. Am plâns până m-au durut ochii. M-am întrebat dacă ar fi fost altfel dacă nu divorțam de tatăl lui, dacă nu eram atât de strictă cu el la școală, dacă îi acceptam alegerile fără să comentez.

Seara târziu, telefonul a sunat. Era sora mea, Irina.

— L-ai văzut pe Facebook? Au pus poze de la nuntă…

N-am avut curaj să mă uit. Mi-era teamă că o să văd fericirea lor fără mine și o să mă doară și mai tare.

A doua zi am ieșit la piață și am simțit privirile vecinelor pe mine. Toată lumea știa că nu fusesem invitată la nunta propriului meu copil. M-am simțit mică și rușinată, ca și cum toată viața mea se rezuma acum la acest eșec monumental: nu reușisem să păstrez legătura cu fiul meu.

Au trecut luni de zile fără să primesc un semn de la Vlad. Într-o seară, pe neașteptate, a venit la ușă. Era palid și obosit.

— Mamă… pot să intru?

L-am privit lung înainte să-i deschid. Inima îmi bătea nebunește.

— Ce s-a întâmplat?

— Am avut o ceartă cu Ana… Nu știu ce să fac…

L-am lăsat să intre și l-am ascultat cum îmi povestea despre certurile lor, despre presiunea pe care o simte, despre cât de greu îi este să fie prins între două lumi: cea a noii familii și cea a trecutului cu mine.

— Mamă… îmi pare rău pentru tot ce ți-am spus atunci. Dar simt că nu mai știu cine sunt…

L-am luat în brațe și am plâns amândoi. Pentru prima dată după mult timp, am simțit că poate mai există speranță.

Dar rana rămâne. Și mă întreb mereu: unde se termină dragostea de mamă și unde începe greșeala? Cum putem repara ceea ce pare iremediabil stricat?

Poate că nu există răspunsuri simple. Dar poate cineva dintre voi a trecut prin asta și știe: cum faci să-ți recâștigi copilul când lumea voastră s-a prăbușit între două generații?