„Prea Devreme pentru Nepoți! Ce Gândești?” a Strigat Soacra Mea din Capătul Sălii de Banchet

Era o seară răcoroasă de toamnă în București când eu și soțul meu, Mihai, am decis să organizăm un banchet grandios pentru a sărbători a cincea aniversare a căsătoriei noastre. Am ales „Mărul de Aur,” un restaurant renumit unde lucram ca recepționeră. Ideea era să ne apropiem familiile și să creăm amintiri de neuitat. Puțin știam că seara va lua o întorsătură neașteptată.

Pregătirile au fost meticuloase. Am petrecut săptămâni întregi coordonându-mă cu personalul restaurantului, asigurându-mă că fiecare detaliu era perfect. Meniul era rafinat, combinând preparate clasice românești cu delicii culinare moderne. Decorațiunile erau elegante, cu nuanțe aurii și frunze de toamnă împodobind mesele. Totul părea să se așeze la locul lui.

Pe măsură ce invitații începeau să sosească, simțeam un amestec de emoție și nervozitate. Părinții mei au fost primii care au intrat, urmați de familia lui Mihai. Mama lui, Elena, era o forță de temut. Întotdeauna fusese exigentă, dar în seara aceea părea deosebit de tensionată.

„Asta e tot ce ai putut face?” mi-a șoptit ea în timp ce inspecta aranjamentele meselor. „Mă așteptam la ceva mai… sofisticat.”

Am forțat un zâmbet și i-am asigurat că totul va fi perfect. Mihai a observat tensiunea și a încercat să destindă atmosfera cu o glumă, dar expresia severă a Elenei a rămas neschimbată.

Seara a continuat cu râsete și conversații care umpleau sala. Tocmai când începeam să mă relaxez, Mihai s-a ridicat pentru a face un toast. A vorbit despre călătoria noastră împreună, despre provocările pe care le-am depășit și despre speranțele noastre pentru viitor. Cuvintele lui erau pline de emoție și am simțit un val de dragoste pentru el.

Apoi, a spus ceva care i-a luat pe toți prin surprindere. „Și în curând,” a anunțat el cu un zâmbet larg, „sperăm să începem o familie a noastră.”

Sala a căzut în tăcere. Simțeam privirea Elenei arzându-mă din capătul mesei. S-a ridicat brusc, scaunul ei scârțâind pe podea.

„Prea devreme pentru nepoți! Ce gândești?” a strigat ea, vocea ei răsunând prin sala de banchet.

Toți s-au întors să se uite la ea, șocați de izbucnirea ei. Fața mea s-a înroșit de jenă în timp ce încercam să procesez ce tocmai se întâmplase. Mihai părea la fel de uimit.

Elena și-a continuat tirada, vocea ei devenind tot mai puternică cu fiecare cuvânt. „Voi doi abia vă descurcați cu viețile voastre! Cum vă așteptați să creșteți un copil? Asta e iresponsabil!”

Lacrimi mi-au umplut ochii în timp ce mă uitam în jurul sălii. Invitații șușoteau între ei, expresiile lor variind de la milă la disconfort. Părinții mei păreau îngroziți, în timp ce tatăl lui Mihai încerca să o calmeze pe Elena.

Mihai a încercat să intervină, dar Elena era neînduplecată. „Trebuie să vă puneți prioritățile în ordine,” a răspuns ea tăios. „Un copil nu este o soluție pentru problemele voastre!”

Nu mai puteam suporta. M-am scuzat și am ieșit grăbită din sala de banchet, inima bătându-mi puternic în piept. Aerul rece al nopții mi-a lovit fața în timp ce ieșeam afară, lacrimile curgându-mi pe obraji.

Mihai m-a găsit câteva minute mai târziu, fața lui fiind marcată de îngrijorare. „Îmi pare atât de rău,” a spus el încet, înfășurându-și brațele în jurul meu. „Nu aveam idee că va reacționa așa.”

Am stat acolo în tăcere pentru o vreme, greutatea cuvintelor Elenei atârnând greu între noi. Seara care trebuia să ne apropie familiile nu făcuse decât să creeze o prăpastie între noi.

Când ne-am întors în restaurant, știam că lucrurile nu vor mai fi la fel. Banchetul a continuat fără noi, dar bucuria și celebrarea fuseseră pătate de cuvintele dure ale Elenei.

În zilele care au urmat, eu și Mihai am încercat să trecem peste incident, dar acesta persista în mințile noastre ca un nor întunecat. Visurile noastre de a începe o familie păreau îndepărtate și nesigure. Relația cu Elena a rămas tensionată, iar seara promițătoare a devenit o amintire dureroasă pe care nu o puteam șterge.