Promisiunea Nespusă: Povestea Unei Mame Și A Fiicei Sale

— Mamă, tu chiar ai uitat ce mi-ai promis? Vocea Irinei răsuna în bucătăria mică, plină de aburul ciorbei care fierbea pe aragaz. Mâinile îmi tremurau pe lingura de lemn, iar privirea mi se oprea pe fața ei, roșie de supărare.

Nu uitasem. Cum aș fi putut? Încă din ziua în care Irina a venit acasă cu Mihai, cu ochii strălucind de fericire și inelul pe deget, am știut că trebuie să-i ofer ceva special. Un cadou pe care să-l țină minte toată viața. Am început să pun deoparte fiecare leu, să renunț la haine noi, la micile plăceri, la orice nu era absolut necesar. Visam să-i cumpăr un set de bijuterii vechi, din aur, pe care le văzusem într-o vitrină la un magazin din centru. Erau scumpe, dar meritau fiecare bănuț pentru zâmbetul ei.

— Nu am uitat, Irina, am spus încet, încercând să-mi stăpânesc lacrimile. Dar nu totul merge mereu cum ne dorim…

Ea a oftat și a dat ochii peste cap. — Mereu ai o scuză! Mereu altcineva e mai important decât mine!

Cuvintele ei m-au lovit ca un pumn în stomac. Nu știa ce s-a întâmplat cu adevărat. Nu știa că în urmă cu două luni, fratele meu, Radu, a ajuns la spital după ce a făcut infarct. Nu avea asigurare medicală și nici bani pentru operație. Doctorii au spus că dacă nu plătim avansul pentru intervenție, îl pierdem. Am stat o noapte întreagă cu capul în mâini, uitându-mă la plicul cu banii Irinei. Am plâns, am blestemat soarta și am ales: i-am dat banii lui Radu.

De atunci, Irina nu mai e aceeași cu mine. Mă privește ca pe o străină. Vorbește puțin, răspunde scurt la telefon și evită să vină acasă. Nunta se apropie și știu că nu va primi cadoul visat. Mă doare mai mult decât pot spune.

Într-o seară, când am încercat să-i explic, m-a întrerupt brusc:
— Mereu ai avut grijă de toți ceilalți înaintea mea! Când eram mică și tata ne-a părăsit, tot pe Radu l-ai ajutat să-și găsească serviciu, tot lui i-ai dat bani când nu avea ce mânca! Eu am fost mereu pe locul doi!

Am simțit cum mi se rupe inima. Nu era adevărat… sau poate era? Poate că am greșit fără să-mi dau seama. Dar cum aș fi putut să-l las pe Radu să moară? Suntem familie! Dar și Irina e familia mea… Ce fel de mamă sunt?

În zilele următoare am încercat să vorbesc cu Mihai, viitorul ginere. Poate el ar putea să-i explice Irinei că uneori viața ne pune în fața unor alegeri imposibile.

— Doamnă Maria, știu că vă e greu, mi-a spus el cu blândețe. Dar Irina suferă mult. Simte că nu contează pentru dumneavoastră.

— Nu e adevărat! E tot ce am mai scump pe lume!

— Atunci spuneți-i asta. Nu despre cadou e vorba… ci despre faptul că nu simte că e pe primul loc.

Am rămas singură în bucătărie mult după ce Mihai a plecat. Am privit poza cu Irina de la serbarea din clasa a patra, cu codițele ei împletite și zâmbetul larg. Mi-am amintit cum am stat nopți întregi lângă ea când avea febră sau când plângea după tata. Am făcut tot ce am putut pentru ea… dar poate nu a fost destul.

Ziua nunții a venit cu soare și emoții amare. Am îmbrăcat rochia cea bună și am mers la biserică cu inima grea. Irina era superbă în rochia albă, dar ochii ei evitau privirea mea. La petrecere, am încercat să mă apropii de ea.

— Irina, te rog… Ascultă-mă măcar acum.

Ea s-a uitat la mine rece.

— Ce vrei să mai spui?

— Îmi pare rău… Știu că te-am dezamăgit. Știu că ai visat la acel cadou și că nu l-ai primit din cauza mea. Dar nu am avut de ales… Radu era să moară fără banii aceia.

Irina a tăcut o clipă, apoi a spus:

— Poate că nu ai avut de ales… Dar nici eu nu am avut de ales când am simțit mereu că nu sunt suficient de importantă pentru tine.

Am plâns atunci, în mijlocul nunții ei, fără rușine. Nu știu dacă mă va ierta vreodată sau dacă rana asta se va vindeca vreodată între noi.

Acum stau singură în bucătărie și mă întreb: oare sacrificiul pentru familie merită dacă pierzi chiar sufletul copilului tău? Cum poți împărți dragostea fără să rănești pe cineva? Poate cineva să mă ajute să găsesc răspunsul?