„Soacra mea crede că l-am transformat pe fiul ei într-o persoană egoistă: Dar doar l-am învățat să se apere”

Când eu și Andrei ne-am cunoscut, era genul de persoană care ar fi făcut orice pentru a-i mulțumi pe cei din jur. Era generos până la extrem, punând adesea nevoile altora înaintea propriilor sale nevoi. Deși aceste calități îl făceau adorabil, îl făceau și vulnerabil la a fi exploatat. Am văzut asta întâmplându-se de nenumărate ori, mai ales cu familia lui.

Maria, mama lui Andrei, este o femeie cu voință puternică care a avut întotdeauna o influență semnificativă asupra lui. Îl suna adesea pentru a-i cere ajutorul cu diverse sarcini, de la repararea lucrurilor prin casă până la a face comisioane. Andrei nu spunea niciodată nu, chiar și atunci când asta însemna să-și sacrifice propriile planuri sau bunăstarea. Când ne-am căsătorit, am observat cât de mult afecta această dinamică relația noastră și sănătatea mentală a lui Andrei.

L-am încurajat pe Andrei să-și stabilească limite și să-și prioritizeze propriile nevoi. Nu a fost un proces ușor; a durat luni de conversații și pași mici. Dar în cele din urmă, Andrei a început să se apere. A început să spună nu atunci când nu putea sau nu dorea să facă ceva. A început să se concentreze mai mult pe cariera sa și pe viața noastră împreună.

Maria nu a primit bine aceste schimbări. M-a acuzat că l-am transformat pe fiul ei într-o persoană egoistă. „Andrei nu era așa înainte să te cunoască,” spunea ea. „L-ai făcut lacom și nepoliticos.” Aceste cuvinte mă dureau, dar știam că nu sunt adevărate. Nu l-am schimbat pe Andrei în rău; doar l-am ajutat să-și găsească vocea.

Tensiunea dintre mine și Maria a crescut în timp. Întâlnirile de familie au devenit incomode, cu Maria făcând comentarii pasiv-agresive despre cât de mult s-a schimbat Andrei. Ea aducea în discuție momente din trecut când Andrei era mai acomodant, folosindu-le ca dovezi despre cât de bun era înainte.

Într-o zi, lucrurile au ajuns la un punct critic. Eram la un grătar de familie când Maria a început să-l critice pe Andrei în fața tuturor. „Erai atât de generos, Andrei. Acum tot ce te interesează ești tu,” a spus ea suficient de tare pentru ca toată lumea să audă. Andrei a încercat să se apere, dar Maria nu s-a oprit.

Nu am mai putut rămâne tăcută. „Maria, Andrei nu a devenit egoist. Doar a învățat să se apere,” am spus, încercând să-mi păstrez vocea calmă. „Nu poate fi mereu la dispoziția tuturor.”

Maria m-a privit cu furie. „Nu înțelegi dinamica familiei noastre,” a replicat ea. „L-ai schimbat și nu în bine.”

Restul familiei privea în tăcere stânjenită cum se desfășura cearta. Andrei părea sfâșiat între a mă apăra pe mine și a-și mulțumi mama. În cele din urmă, a ales să plece din confruntare, lăsându-mă acolo simțindu-mă izolată și neînțeleasă.

După acea zi, lucrurile s-au înrăutățit. Maria a început să se distanțeze de noi, iar Andrei se simțea prins la mijloc. Își iubea mama, dar voia și să mă susțină pe mine. Presiunea și-a pus amprenta asupra căsniciei noastre. Am început să ne certăm mai des, adesea despre cum să gestionăm așteptările familiei sale.

În cele din urmă, presiunea a devenit prea mare. Eu și Andrei am decis să luăm o pauză unul de celălalt pentru a ne clarifica gândurile. A fost o decizie dureroasă, dar amândoi aveam nevoie de spațiu pentru a ne gândi la ce ne dorim și cum să mergem mai departe.

În timp ce îmi făceam bagajele, nu puteam să nu simt un sentiment de eșec. Am încercat să-l ajut pe Andrei să devină o persoană mai puternică, dar în acest proces am creat o prăpastie între el și familia sa—și între noi.

În cele din urmă, nu a existat o rezolvare fericită. Eu și Andrei am rămas separați, fiecare încercând să-și găsească propriul drum. Maria a continuat să creadă că l-am schimbat pe fiul ei în rău și poate că într-un fel avea dreptate. Dar încă cred că a învăța pe cineva să se apere nu este niciodată un lucru rău, chiar dacă vine cu consecințe dificile.