Trădarea din sânul familiei: Povestea mea despre încredere, bani și iertare

— Cum ai putut să-mi faci asta, mamă? vocea îmi tremura, iar mâinile îmi erau reci ca piatra. Stăteam în mijlocul sufrageriei noastre mici din Pitești, cu actele în mână, simțind că lumea mi se prăbușește sub picioare. Mama, cu ochii roșii și obrajii brăzdați de lacrimi, nu putea să mă privească în ochi.

Totul a început în ziua în care am primit scrisoarea de la notar. Tata murise acum doi ani, răpus de un infarct neașteptat. Îl plânsesem mult, dar viața mergea înainte. Mama părea să se descurce greu cu banii, iar eu, student la Medicină, făceam naveta zilnic și lucram part-time ca să ne ajut. Nu știam atunci că tata îmi lăsase o moștenire considerabilă: 90.000 de euro, bani pe care îi strânsese muncind ani întregi în construcții în Italia. Scrisoarea notarului mi-a deschis ochii: banii fuseseră transferați pe un cont pe numele meu imediat după moartea lui, dar eu nu primisem niciun ban.

— Vlad, nu înțelegi… aveam nevoie de bani! a izbucnit mama, strângându-și palmele una într-alta. Am plătit datoriile casei, am reparat acoperișul, am plătit ratele la bancă… Nu am făcut-o din răutate!

— Dar de ce nu mi-ai spus? De ce ai ascuns totul? am întrebat aproape șoptit, simțind cum furia și dezamăgirea mă sufocă.

Mama a tăcut. În ochii ei am văzut pentru prima dată frica și rușinea. Mi-am adus aminte de copilărie, de serile când tata venea acasă obosit și mama îi făcea ceai cu miere. Îmi era greu să cred că femeia aceea blândă putea să-mi ascundă un asemenea secret.

În zilele ce au urmat, casa noastră s-a transformat într-un câmp de luptă. Eu nu mai vorbeam cu mama decât strictul necesar. Ea încerca să mă facă să înțeleg: „Vlad, nu am avut de ales! Dacă nu plăteam datoriile, ne scoteau din casă!” Dar eu nu puteam trece peste faptul că nu m-a întrebat niciodată dacă sunt de acord sau nu.

Prietenii mei, Radu și Sorina, au aflat repede ce s-a întâmplat. Radu mi-a spus direct:

— Dacă eram în locul tău, o dădeam în judecată! Nu poți lăsa lucrurile așa.

Sorina însă m-a privit cu ochii ei calzi:

— Vlad, e mama ta… Poate ar trebui să încercați să vorbiți sincer. Poate are nevoie de ajutor mai mult decât crezi.

Nu știam ce să fac. Mă simțeam prins între două lumi: una în care voiam dreptate și una în care voiam să-mi păstrez familia. Seara, când mă întorceam acasă după orele de la spital, o găseam pe mama stând pe întuneric, privind pe geam. Uneori o auzeam plângând încet.

Într-o noapte nu am mai rezistat:

— Mamă, spune-mi adevărul! Ce ai făcut cu toți banii?

A izbucnit în plâns:

— Vlad, am dat o parte lui unchi-tu’ Nicu… avea nevoie să-și opereze fata. Am ajutat-o pe mătușa ta Maria să-și repare apartamentul după inundație… Și da, am plătit și datoriile mele la bancă. Nu am vrut să te rănesc!

Am simțit cum furia se transformă în neputință. Toată viața fusesem crescut să cred că familia e totul. Dar acum familia mea era cea care mă trădase.

Am început să mă gândesc serios la ce-mi spusese Radu. Să merg la poliție? Să o dau în judecată? Dar cum să faci asta propriei mame? În același timp, nu puteam să trec peste sentimentul de nedreptate.

Într-o zi am primit un telefon de la notar:

— Domnule Vlad Popescu? Vreau doar să vă anunț că există o cale legală prin care puteți recupera o parte din bani dacă doriți să mergeți mai departe.

Am stat toată noaptea pe gânduri. M-am uitat la pozele cu tata din albumul vechi: el zâmbind la mare, eu copil pe umerii lui. Ce-ar fi zis el dacă ar fi văzut unde am ajuns?

A doua zi dimineață i-am spus mamei:

— Mamă, nu pot să te iert acum. Dar nici nu pot să te dau în judecată. Vreau doar să știu că nu o să mai existe niciun secret între noi.

A venit lângă mine și m-a îmbrățișat strâns:

— Îmi pare rău, Vlad… Am greșit mult. Dar te iubesc și n-am vrut decât să supraviețuim.

Au trecut luni de atunci. Relația noastră s-a schimbat pentru totdeauna. Încercăm să reconstruim ceva din ce s-a rupt atunci. Dar rana rămâne.

Mă întreb adesea: oare cât valorează încrederea într-o familie? Și dacă banii pot repara vreodată ceea ce trădarea a distrus?