„Trebuie să Gătesc în Fiecare Zi Pentru că Soțul Meu Refuză Resturile: Există o Soluție?”

Ioana a fost întotdeauna o soție devotată, dar în ultima vreme răbdarea ei era pe cale să se epuizeze. Soțul ei, Andrei, avea un obicei ciudat care o aducea la limita epuizării. Andrei refuza să mănânce resturi. Nu conta dacă masa fusese gătită cu doar câteva ore înainte; dacă nu era proaspăt făcută și fierbinte, nu o atingea.

În fiecare dimineață, alarma Ioanei suna cu o oră mai devreme decât era necesar. În timp ce majoritatea oamenilor erau încă în paturile lor, ea era deja în bucătărie, pregătind micul dejun pentru Andrei. Și nu era doar un mic dejun simplu. Andrei aștepta un festin complet: ouă, bacon, suc de portocale proaspăt stors și uneori chiar clătite. Ioana trebuia apoi să se gândească înainte și să înceapă pregătirile pentru prânz, știind că Andrei va cere o masă caldă și proaspăt gătită.

Până când pleca la muncă, Ioana era deja epuizată. Colegele ei, Ana și Maria, observau adesea cearcănele de sub ochii ei și oboseala din vocea ei. O întrebau dacă este bine, iar Ioana forța un zâmbet, spunând că este doar puțin obosită. Nu menționa niciodată adevăratul motiv al oboselii sale.

Prânzul era o altă încercare. Andrei lucra de acasă și se aștepta ca Ioana să vină în pauza de prânz pentru a-i găti. Sandvișurile sau salatele erau excluse. El dorea o masă completă: pui la grătar, piure de cartofi și legume aburite. Ioana se grăbea acasă, gătea și apoi se grăbea înapoi la muncă, abia având timp să mănânce ceva ea însăși.

Serile nu erau diferite. De îndată ce Ioana intra pe ușă, era din nou în bucătărie, pregătind cina. Andrei stătea în sufragerie, uitându-se la televizor sau lucrând pe laptop, în timp ce Ioana se chinuia la aragaz. Pregătea mese elaborate: lasagna, tocăniță de vită sau uneori chiar friptură. Până când cina era gata, Ioana era prea obosită pentru a se bucura de ea.

Într-o seară, după o zi deosebit de grea, Ioana a cedat în cele din urmă. S-a așezat la masa din bucătărie, cu lacrimi curgându-i pe față. Andrei a intrat, arătând nedumerit. „Ce s-a întâmplat?” a întrebat el, sincer confuz.

„Sunt epuizată, Andrei,” a plâns Ioana. „Nu mai pot face asta. Nu mai pot găti trei mese complete în fiecare zi. Am nevoie de o pauză.”

Andrei a încruntat sprâncenele. „Dar nu-mi plac resturile. Știi asta.”

Ioana și-a șters lacrimile și s-a uitat la el, cu ochii plini de un amestec de furie și disperare. „Știu, dar asta nu este corect față de mine. Trebuie să înțelegi că nu mai pot continua așa. Este prea mult.”

Andrei a oftat, evident neînțelegând gravitatea situației. „Vom găsi o soluție,” a spus el nepăsător, înainte de a se întoarce în sufragerie.

Zilele s-au transformat în săptămâni și nimic nu s-a schimbat. Ioana a continuat să gătească, resentimentele ei crescând cu fiecare zi care trecea. Se simțea prinsă într-un ciclu nesfârșit de gătit și curățenie, fără nicio ieșire la vedere. Prietenele ei, Ana și Maria, au observat schimbarea din comportamentul ei. Nu mai era persoana veselă și plină de viață pe care o cunoșteau odată. În schimb, era o umbră a fostei sale persoane, epuizată de cerințele constante ale soțului ei.

Într-o zi, Ana a tras-o pe Ioana deoparte. „Trebuie să faci ceva în legătură cu asta,” i-a spus ea blând. „Nu poți continua să trăiești așa. Nu este sănătos.”

Ioana a dat din cap, știind că prietena ei avea dreptate. Dar în adâncul sufletului ei se simțea neputincioasă să-și schimbe situația. Refuzul lui Andrei de a face compromisuri o lăsa fără opțiuni. Era blocată și greutatea tuturor acestor lucruri îi zdrobea încet spiritul.

În cele din urmă, Ioana a continuat să gătească zi de zi, visele și aspirațiile ei dispărând cu fiecare masă pe care o pregătea. Nu exista un final fericit la orizont, doar rutina necruțătoare a vieții zilnice, fără nicio scăpare la vedere.