Ziua în care am descoperit adevărata față a soacrei mele

„Nu pot să cred că ai făcut asta, Elena!” am strigat, cu vocea tremurândă de furie și dezamăgire. Stăteam în mijlocul sufrageriei ei, cu mâinile strânse în pumni, încercând să-mi controlez emoțiile. Andrei, soțul meu, se uita la mine cu ochi mari, neînțelegând încă amploarea situației.

Totul a început cu câteva luni în urmă, când Andrei a primit ordinul de transfer într-o altă garnizoană. Viața noastră de militar ne-a purtat prin multe orașe, dar de fiecare dată când ne întorceam în București, vizitele la mama lui erau un prilej de bucurie. Elena părea mereu atât de primitoare și caldă. Îmi oferea ceai și prăjituri de casă și îmi povestea despre tinerețea ei. Mă simțeam acceptată și iubită ca o fiică.

Dar în acea zi fatidică, totul s-a schimbat. Eram în bucătărie, ajutând-o pe Elena să pregătească masa de prânz. Andrei era plecat să rezolve câteva treburi prin oraș. În timp ce tăiam legumele, am auzit-o pe Elena vorbind la telefon în sufragerie. Vocea ei era joasă, dar tonul era clar: „Nu știu ce a văzut Andrei la ea. E doar o povară pentru el. Ar fi putut găsi pe cineva mai bun.”

M-am oprit din tăiat și am simțit cum sângele îmi îngheață în vene. Nu-mi venea să cred ce auzeam. Am încercat să mă conving că poate am înțeles greșit, dar cuvintele ei erau prea clare pentru a fi interpretate altfel.

Când a revenit în bucătărie, am încercat să-mi păstrez calmul. „Elena,” am spus cu vocea tremurândă, „am auzit ce ai spus la telefon.” Ea s-a uitat la mine cu o privire surprinsă, dar nu a negat nimic. „Victoria,” a spus ea încet, „nu ești ceea ce mi-am dorit pentru fiul meu.”

Am simțit cum lacrimile îmi inundă ochii. Toate acele momente în care credeam că suntem apropiate păreau acum false. „De ce nu mi-ai spus niciodată?” am întrebat-o cu disperare.

„Pentru că nu voiam să-l rănesc pe Andrei,” a răspuns ea rece. „Dar acum că știi adevărul, poate vei face ceea ce trebuie și vei pleca din viața lui.”

Am simțit cum furia îmi clocotește în piept. „Nu voi pleca nicăieri!” i-am spus hotărâtă. „Andrei mă iubește și eu îl iubesc pe el. Nu ai dreptul să te amesteci între noi!”

În acel moment, Andrei a intrat pe ușă și ne-a văzut confruntându-ne. „Ce se întâmplă aici?” a întrebat el confuz.

„Andrei,” i-am spus cu vocea încărcată de emoție, „mama ta nu mă vrea în viața ta.” El s-a uitat la Elena cu o privire plină de dezamăgire.

„Mamă,” a spus el încet, „Victoria este soția mea și o iubesc. Dacă nu poți accepta asta, atunci poate ar trebui să ne vedem mai rar.”

Elena s-a uitat la el cu ochii plini de lacrimi, dar nu a spus nimic. Am plecat din casa ei cu inima grea, știind că relația noastră nu va mai fi niciodată la fel.

Acum mă întreb dacă voi putea vreodată să o privesc pe Elena fără să simt durerea trădării. Oare iubirea pentru Andrei va fi suficientă pentru a trece peste acest obstacol? Cum putem reconstrui ceva ce a fost distrus atât de brutal?