M-am trezit într-o dimineață cu soțul meu prăbușit lângă sobă, iar de atunci viața mea s-a împărțit între spitale, hârtii și tăceri apăsătoare. Am crescut doi copii cu sacrificii pe care nici azi nu știu să le povestesc fără să mă doară, dar când am avut cea mai mare nevoie de ei, au rămas doar niște voci grăbite la telefon. Acum trăiesc cu o amărăciune pe care mi-e rușine s-o recunosc: mă întreb dacă toată dragostea noastră s-a pierdut undeva pe drum.