„I-a Dăruit Soției Cercei de Aniversare, Apoi a Înghețat. Ea Purta Colierul Amantei Lui.”

Vasile se mândrea întotdeauna cu faptul că era un soț devotat. Căsătorit cu Nadia de cincisprezece ani, viața lor împreună în suburbia Bucureștiului părea aproape idilică. Aveau doi copii, o casă confortabilă și un cerc de prieteni care le admirau relația. Cu toate acestea, Vasile ascundea un secret care amenința să destrame totul.

A început destul de inocent. Un proiect târziu la muncă, o nouă colegă, Elena, care era atât înțelegătoare cât și atrăgătoare. Ceea ce a început ca pauze de cafea ocazionale și discuții de serviciu s-a transformat în ceva mai intim. Vasile s-a trezit prins într-o aventură, convingându-se că era doar o escapadă fizică, separată de dragostea lui pentru Nadia.

Pe măsură ce se apropia aniversarea lor de cincisprezece ani de căsnicie, Vasile simțea un amestec de vinovăție și entuziasm. Voia să facă ceva special, să compenseze cumva pentru trădarea sa, chiar dacă Nadia nu era conștientă de aceasta. A cumpărat o pereche frumoasă de cercei cu diamante, imaginându-și cum vor străluci în părul întunecat al Nadiei.

Seara aniversării lor, Nadia a pregătit o cină minunată. Părea mai radiantă ca niciodată, iar inima lui Vasile se umplea cu un cocktail complex de dragoste și remușcare. I-a oferit cerceii după cină, urmărind cum ochii ei se luminează când a deschis cutia.

„Oh, Vasile, sunt minunați!” a exclamat Nadia, bucuria ei fiind autentică și contagioasă. S-a aplecat să-l sărute, iar el a simțit un fior de nevrednicie.

În timp ce Nadia se întorcea să aducă o sticlă de vin pentru a sărbători, Vasile a observat ceva care i-a făcut inima să se oprească. În jurul gâtului ei era un colier delicat de aur, unul pe care nu i-l cumpărase el. Era inconfundabil același colier pe care îl alesese ca dar pentru Elena la ziua ei de naștere cu câteva luni în urmă.

Panică și confuzie i-au întunecat mintea. Cum a ajuns Nadia să poarte colierul Elenei? Gândurile îi alergau în timp ce încerca să găsească o explicație logică. Camera părea amețitor de mică și pereții păreau să se strângă în jurul lui.

Nadia s-a întors, zâmbetul ei dispărând când a observat fața palidă a lui Vasile. „Ești bine?” a întrebat ea, vocea ei fiind plină de îngrijorare.

Vasile nu putea vorbi. Doar privea colierul, secretul lui devenind acum un lucru tangibil între ei.

Expresia Nadiei s-a schimbat pe măsură ce și-a urmat privirea către gâtul ei. „Recunoști asta, nu-i așa?” a spus ea încet. Vocea ei era calmă, dar ochii ei căutau răspunsuri. „Elena a lăsat asta la ultima noastră întâlnire de club de carte. Mi s-a părut frumos și l-am împrumutat pentru seara asta. Ea a menționat că era un cadou de la cineva special.”

Camera se învârtea în timp ce Vasile realiza magnitudinea greșelii sale. Nadia a conectat rapid punctele; nopțile târzii, absențele neexplicate, colierul. Durerea din ochii ei era palpabilă și tăia mai adânc decât orice cuvinte ar fi putut.

„Pot explica,” a bâiguit Vasile, dar Nadia a ridicat mâna pentru a-l opri.

„Nu e nevoie, Vasile. Cred că totul este destul de clar,” a spus ea, vocea ei fiind fermă dar rece. „Vom vorbi despre asta mâine. Acum am nevoie doar de puțin spațiu.”

A părăsit camera, lăsându-l pe Vasile singur cu vinovăția sa și cu bucățile sfărâmate ale căsniciei lor. Cerceii au rămas uitați pe masă, un memento dureros al unei iubiri pătate de trădare.