Poate Dragostea Să Refacă Încrederea? Povestea Mea Despre Iertare După Trădare

— Cum ai putut să-mi faci asta, Radu? vocea mea tremura, iar mâinile îmi erau reci ca gheața. Stăteam în bucătăria noastră mică din Militari, cu lumina galbenă a becului aruncând umbre pe fața lui. El nu spunea nimic. Se uita la gresia veche, evitându-mi privirea, ca și cum acolo ar fi găsit răspunsurile pe care eu le așteptam cu disperare.

Totul a început într-o seară de aprilie, când am găsit un mesaj pe telefonul lui. Nu voiam să-l citesc, nu voiam să fiu genul acela de soție suspicioasă, dar ceva din felul în care se purta în ultimele luni mă făcuse să nu mai dorm nopțile. Mesajul era de la o femeie pe care nu o cunoșteam: „Mi-e dor de tine. Când ne mai vedem?”

Am simțit cum mi se taie respirația. Am ieșit pe balcon și am plâns în tăcere, ca să nu mă audă vecinii sau, mai rău, mama mea care locuia la două blocuri distanță și venea mereu neanunțată. În acea noapte nu am dormit deloc. M-am gândit la toate momentele noastre: la nunta noastră mică de la Snagov, la vacanța din Vama Veche când am râs până dimineața, la promisiunile făcute sub stele. Cum putea să le arunce pe toate pentru o aventură?

A doua zi dimineață, i-am pus telefonul pe masă și i-am cerut să-mi spună adevărul. A recunoscut totul, cu o voce stinsă: „A fost doar o greșeală, Irina. Nu înseamnă nimic.” Dar pentru mine însemna totul. Însemna că nu mai puteam avea încredere în el.

Am plecat la mama, cu ochii umflați de plâns. Ea m-a privit lung și mi-a spus: „Bărbații sunt slabi, fata mea. Dacă îl iubești, îl ierți. Dacă nu, pleci.” Dar nu era atât de simplu. Aveam împreună un copil de cinci ani, Daria, care mă întreba în fiecare seară când vine tati acasă.

Zilele au trecut greu. Radu mă suna, îmi trimitea mesaje lungi, îmi aducea flori la ușă. Îmi promitea că totul va fi altfel, că va merge la terapie, că mă iubește doar pe mine. Dar eu nu puteam uita imaginea acelei femei necunoscute care îi scria „mi-e dor de tine”.

Într-o seară, după ce Daria a adormit, am ieșit cu prietena mea cea mai bună, Simona. Ea m-a ascultat fără să mă judece și mi-a spus: „Nu ești obligată să ierți doar pentru că așa zice lumea sau familia ta. Dar nici să trăiești cu ura asta nu poți.”

Am început să merg la psiholog. Prima ședință a fost un dezastru: am plâns tot timpul și am spus că nu voi putea ierta niciodată. Dar psiholoaga m-a întrebat: „Ce vrei tu cu adevărat? Să fii fericită sau să ai dreptate?”

Între timp, mama insista să mă întorc la Radu: „Ce-o să zică lumea dacă divorțezi? Copilul are nevoie de tată!” Tata nu spunea nimic, dar îl vedeam cum oftează adânc când mă vede tristă.

Radu a continuat să lupte pentru noi. A venit într-o zi cu Daria la grădiniță și a stat cu noi în parc. Am văzut cum se joacă cu ea și mi-am dat seama că nu vreau ca fetița mea să crească fără tată. Dar nici nu voiam să fiu o femeie nefericită doar de dragul aparențelor.

Într-o seară ploioasă de iunie, Radu a venit la ușa mea ud leoarcă și mi-a spus: „Nu pot trăi fără tine. Am greșit și vreau să repar totul. Dă-mi o șansă.” L-am privit lung și am simțit cum inima îmi bate nebunește. Îl iubeam încă? Sau doar îmi era teamă să fiu singură?

Am decis să-i dau o șansă. Am mers împreună la terapie de cuplu. Au fost luni grele, pline de certuri, lacrimi și reproșuri. Dar au fost și momente când am simțit că ne regăsim, că putem construi ceva nou din ruinele vechii noastre iubiri.

Familia încă mă judecă uneori: „Nu trebuia să-l ierți atât de ușor.” Prietenii mei sunt împărțiți: unii spun că am făcut bine, alții cred că m-am umilit prea mult.

Dar adevărul e că nimeni nu știe ce e în sufletul unui om decât el însuși. Iar eu încă lupt cu mine însămi în fiecare zi: pot oare să-l iert cu adevărat? Poate dragostea să repare ceea ce trădarea a distrus?

Uneori mă uit la Daria cum doarme liniștită între noi și mă întreb: oare am făcut alegerea corectă? Oare merită dragostea o a doua șansă după ce a fost trădată?